Pensiune ”Valea celor XII”

Descriere Detaliata Pensiune ”Valea celor XII”

Vântul bătea prin pădurea de brazi, mirosul florilor de câmp se ridica în și plutea prin aer, ciute și cerbi deopotrivă se îndreptau spre lacul ce se ițea la marginea pădurii, dealuri de un verde crud se zăreau printre crengi, iar mai jos la poalele dealurilor se vedeau hornurile fumegând din vetrele caselor. Trecând de lacul albastru în care se oglindeau razele soarelui, făcându-l să arate ca de cristal, intrai într-un sătuc cu case mici care abia se ițeau din iarba deasă, cu pământuri arate pline de roade, cu copiii veseli care fugeau în picoarele goale după florile de păpădie, cu femei în straie de sărbătoare și vorbind tare creând un zumzet în toată valea, cu vița de vie care înmiresmau tot sătucul.’’
Așa începe povestea noastră! Am creat un sătuc după o poveste superbă, care să ne ajute să ne deconectăm de cotidian, un loc în care toți cei care vin pentru o zi sau pentru o săptămână, să poată visa. Un loc care să ne aducă aminte sau să ne redea vremuri în care fericirea venea din lucruri mici. Vă așteptăm să ne treceți pragul, chiar dacă doar pentru a ne încerca preparatele sau a vă relaxa în saună și ciubăr, pentru a dormi într-o căsuță unică din pământ și lemn sau doar pentru a participa la clăcile noastre!
Orarul de vizitare va fi următorul:
MARȚI – DUMINICĂ: 12.00 -16.00
Prețul biletului este 15 lei/ adult, 5 lei copiii peste 7 ani, copiii până în 7 ani gratuit.
Vizitele se pot face doar în zilele și între orele afișate mai sus, pentru a respecta intimitatea turiștilor.

Oaspeții care servesc masa la noi nu plătesc taxa de vizitare. Masa poate fi servită zilnic de marți până duminică.
Din cauza locurilor limitate, momentan se acceptă doar rezervări.

Rezervările se pot face la tel. 0728143169/ 0758409704
Adresa: Str. Pârâu Horaița Nr. 153, Dobreni 617155, Jud. Neamț

Tarifele oferite de Pensiune ”Valea celor XII”

Obiectivele Turistice din zona Piatra Neamt

Teatrul Tineretului

Piesele de teatru jucate la Piatra Neamt isi au inceputurile inca din anul 1851 cand a avut loc un turneu a lui Matei Millo si s-au interpretat piesele nationale &ldquo

Mai Mult

Traseu turistic pe Pietricica: o panoramă de neuitat

Traseul turistic de pe Pietricica are punctul de plecarea de pe strada Fermelor si urca pe drumul de creasta până in zona platoului de pe munte.

Mai Mult

Parcul de Escaladă Durău

Noul Parc de escaladă „Durău”, una dintre cele mai importante atracții turistice ale stațiunii montane cu același nume din județul Neamț, a fost amenajat în vara anului 201

Mai Mult

Traseul turistic: Piatra Neamt – Bicaz – Borca

Mai Mult

Dealul Vulpii-Botoaia (Ochiul de Stepă)

Dealul Vulpii-Botoaia (cunoscută și sub numele de Ochiul de Stepă) este o arie protejată de interes național ce corespun

Mai Mult

Schitul Draga

Atâta timp cât a fiinţat curtea lui Darie Dărmănescu, obştea satului s-a folosit de biserica durată de cealaltă parte a şoselei, într-o poiană

Mai Mult

Masivul Ceahlău

Limite geografice

Masivul Ceahlău este cel mai înalt dintre grupa

Mai Mult

Muzeul de Artă Piatra Neamţ

Program de vizitare muzeu
Luni este închis.
10:00-18:00 (aprilie-septembrie)
9:00-17:00 (octombrie-martie)

Taxă de vizitare muzeu
Mai Mult

Traseu turistic pe Cozla: Trei Căldări, Schitul Draga

Traseul de drumetie are aproximativ 4 km lungime si pleaca din zona Parcului Zoologic, trece pe langa platoul de pe Cozla unde se afla poiana „Trei Coline”

Mai Mult

Biserica Schimbarea la Faţă din Văleni

Biserica cu hramul „Schimbarea la Faţă” din Văleni- Piatra Neamt face parte dintre acele monumente care împletesc

Mai Mult